4 octombrie – mare betie

La masaDoamne, mare betzie la noi la Besançon, abia de mai scriu… Revin miine mai treaza. Vin numai sa va spun unh banc.

« Festivalul Woodstock (oraselul din SUA unde s-au organizat vestitele festivale hipi). Merge o baba prin oras si vede o pisica si-i zice « pisi pisi pisi » la care pisica ii raspunde – « Peace babo ».

si altul

« Un preot într-o parohie, foarte bun cunoscator de vinuri. Îi torarna un pahar si el – « Pinot noir, anul 1985, l-ati mestecat da putin de zahar, dar e bun, oricum », îi toarna alt pahar si el « Chardonais, 1990, din sudul Frantei ». Într-o zi lumea ca sa faca misto de el îi dea sa guste un pahar unde a urinat o tînara fata, el gusta si zice « Blonda, 23 de ani, dar nu e din parohia mea😉

* * *

Salutare, iata povestesc cum au fost toate.

Am venit sîmbãtã seara la Besançon, am cãzut fix la sfîrsitul slujbei, dar am avut posibilitatea sã vedem prietenii Bisericanostri, pãrintele Pierre. La 22h eram deja în pat la somn, în ospetie la un cunoscut de al nostru.

A doua zi dimineata ne-am dus la bisericã, am stat putin la matine si m-am dus sã-mi ajut nanasa la pus masa, cãci aveam o mare masã dupã slujbã si în afarã de mine, nasa nu era practic nimeni la aranjat si tãiat pus pe masã. A venit si un bus cu cu ansamblu de dansatori din România, vre-o 30 de persoane cu televiziunea româneascã. La un moment dat cineva m-a chemat sã mã duc sã mã împtãrtãsesc, pentru cã nu mîncasem nimic în dimineata ceea. Mã duc eu repede si la un moment dat, nasul (Pãrintele Eugen) mã vede în rînd si se grãbeste sã mã ia deoparte ca sã-mmi zicã sã mã duc sã-mi sterg buzele🙂 Acuma zîmbesc, dar pe moment nu-mi era a zîmbi deloc😀

dansatoriiDupã slujbã, ansamblul de dansatori au dansat în fata bisericii, a fost vesel. Apoi la masã, nu vã dau descrierea meniului cãci era lung, multi au adus mîncare si prietenii nostri Cãtãlina si Rãzvan au fãcut o imensã cratitzã cu chiftelute si cartofi(imensã pentru vre-o 80 de oameni). Cînd se mai rãrise lumea, am scos si eu chitara mea, am cîntat cîte ceva, taman venise si televiziunea asta româneasca si cîntasem cu toti cei prezenti piesa « Andrei Popa » – au spus cã o sã ne anunte cînd o sã ne arate la TV (am sã vã anunt si eu).

Dupã asta ni-am dus la Cãtãlina si Rãzvan, mai erau încã 2 fete din Moldova Româneascã, cu un accent asa de pronuntat moldovenesc, mai ceva ca al nostru. Mai pe scurt, am ars noi o sticlã de vodkã, 4 de vin, toti în bunã dispozitie, am cîntat, rîs ca nebunii pînã cînd au început sã vinã vecinii cu reclamatii. Au venit la 23, la 23h30 si la 24h15 (responsabilul cãminului). Eu de fapt la 24h eram deja în pat, cã eu mult nu rezist, dar bãietii s-au chinuit pînã la 3 de noapte.

Uite asa weekend. Voi ce ati facut? Am sã pun poze mai tîrziu. pup

4 Commentaires

Classé dans Zilnic

4 réponses à “4 octombrie – mare betie

  1. Elena sora Natashei

    De astea bancuri se povesteau la sarbatorea ceea religioasa din Bezancon?

  2. TaniaB

    Clar….astea erau bancuri deamu la sfirsitul sfirsitului….betiei, da eu te compatimeam ca ai sa fii inconjurata doar de preoti…i-an uita-te la dinsa!!!! N-am zis eu ca e ushernika?Welcome back!!!!

  3. Offf, fetelor m-ati rusinat… chiar ma uit la bancurile acestea si-mi zic ca era ultima faza🙂
    Toate s-au întîmplat seara la prieteni, cînd se duse-se Dumnezeu cu preotii de acasa😀
    Oleg (vãrul lui Kiril) ni-a cîntat la chitarã cîntece cunoscute: Metalica, Nervana, Ozon, Holograf, toate cîte oliacã. Doamne ce am mai urlat la cîntecul Zombie – nebuni!!!!

  4. TaniaB

    Aha deci sarbatoarea religioasa era doar un pretext de a va duce….ca punctul culminant a fost petrecerea de la varul Oleg….lasa Natali…amu cit sunteti tineri si nelinistiti ca pe urma o sa fiti tot tineri numa ca linishtiti deamu!!!! te pup si te astept pe sviazi!!!

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s